- Reglementarea unei noi profesii liberale, cea de intermediar imobiliar, care va putea fi exercitată atât de persoane fizice (agent imobiliar), cât și de persoane juridice (agenții imobiliare);
- Definirea activităților profesionale specifice intermediarului imobiliar, precum și a rolurilor pe care acesta le poate avea în cadrul unei tranzacții imobiliare (intermediar exclusiv sau intermediar de tranzacție);
- Statuarea la nivel de principiu a obligativității exercitării activității profesionale exclusiv în baza unui contract cu clientul, încheiat în formă scrisă;
- Înființarea Registrului Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII), ca mijloc transparent de evidență în care toți agenții imobiliari sunt obligați să se înscrie pentru a putea profesa;
- Condiționarea accesului în profesie de efectuarea unui curs de formare profesională inițială cu o durată 180 de ore, dintre care cel puțin 60 de ore de practică, precum și condiționarea reatestării agenților imobiliari la un interval de 3 ani de efectuarea formării profesionale continue;
- Instituirea regulii potrivit căreia activitățile profesionale specifice de intremediere imobiliară pot fi desfășurate doar după obținerea Autorizației de agent imobiliar și înscrierea în RENII;
- Obligativitatea asigurării de răspundere civilă profesională a intermediarilor imobiliari;
- Introducerea unor norme de conduită specifice aplicabile agenților imobiliari în diferitele relații în care aceștia intră în legătură cu o tranzacție imobiliară intermediată, cu stabilirea unor drepturi și obligații clare în funcție de tipul de relație existentă între agentul imobiliar și partea / părțile tranzacției imobiliare;
- Preluarea unor norme generale privind protecția consumatorilor și particularizarea acestora prin norme specifice raporturilor de intermediere imobiliară, cu obligații de informare clare și precise în raportul juridic dintre un agent imobiliar și clientul său, stabilirea informațiilor obligatorii privind imobilul și tranzacția care trebuie furnizate dobânditorului sau înstrăinătorului, după caz, precum și reglementarea conținutului contractului de intermediere imobiliară;
- Opțiunea pentru implementarea reglementării de stat, prin desemnarea Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) în calitate de autoritate publică competentă pentru profesia de intermediar imobiliar;
- Stabilirea răspunderii profesionale a intermediarilor imobiliari prin reglementarea abaterilor disciplinare și a sancțiunilor aplicabile de către autoritatea desemnată în cazul nerespectării obligațiilor legale.
Sursa articolului este aici.